De cate tipuri sunt insecticidele?

Insecticidele sunt agenti de origine chimica sau biologica care controleaza insectele. Controlul unui Insecticid Reldan 22 EC poate rezulta din uciderea insectei sau impiedicarea acesteia, in alt mod, de la comportamentele considerate distructive. Insecticidele pot fi naturale sau artificiale si sunt aplicate daunatorilor tinta intr-o multitudine de formulari si sisteme de livrare (spray-uri, momeli, difuzie cu eliberare lenta etc.).

Stiinta biotehnologiei a incorporat, in ultimii ani, gene bacteriene care codifica proteinele insecticide in diferite plante de cultura care trateaza moartea la daunatori neasteptati care se hranesc cu ele.

Scopul acestui articol este de a oferi o imagine de ansamblu a strangerii de mana a ceea ce sunt insecticide si un scurt context si o trecere in revista a principalelor clase de insecticide care au fost sau sunt folosite astazi pentru a face fata insectelor daunatoare. Desi in niciun caz exhaustiva, vom atinge clasele si tehnologiile majore, fie ca sunt decenii vechi sau recent dezvaluite.

Aproximativ 10.000 de specii din cele peste 1 milion de specii de insecte sunt hranitoare, iar dintre acestea, aproximativ 700 de specii din intreaga lume provoaca cea mai mare parte a daunelor insectelor la culturile omului, pe camp si in depozitare.

Humanoizii sunt pe pamant de mai bine de 3 milioane de ani, in timp ce insectele exista de cel putin 250 de milioane de ani. Putem ghici ca printre primele abordari folosite de stramosii nostri primitivi pentru a reduce supararea insectelor a fost imbratisarea focurilor fumate sau raspandirea noroiului si a prafului pe pielea lor pentru a respinge insectele muscand si gascand, o practica asemanatoare cu obiceiurile elefantilor, porcilor si bivolilor de apa. Astazi, astfel de abordari ar fi clasificate ca repelenti, o categorie de insecticide.

Istoricii au urmarit utilizarea pesticidelor pana in momentul lui Homer in jurul anului 1000 i.Hr., dar primele inregistrari ale insecticidelor se refera la arderea „puilor” (sulf) ca fumigant. Pliniu cel Batran (23-79 d.Hr.) a inregistrat majoritatea utilizarilor de insecticide anterioare in Istoria sa naturala. Printre acestea s-a numarat utilizarea fierturii dintr-o soparla verde pentru a proteja merele de viermi si putregai. Ulterior, vom gasi o varietate de materiale utilizate cu rezultate discutabile: extracte de piper si tutun, apa cu sapun, alba, otet, terebentina, ulei de peste, saramura, lejie printre multe altele.

La inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1940), selectia de insecticide a fost limitata la mai multe arsenicale, uleiuri petroliere, nicotina, piretru, rotenona, sulf, gaz cianura de hidrogen si criolit. Al doilea razboi mondial a deschis epoca moderna a controlului chimic odata cu introducerea unui nou concept de control al insectelor – insecticidele organice sintetice, primul dintre acestea fiind DDT.

Organocloririle

Organoclorurile sunt insecticide care contin carbon (deci organo-), hidrogen si clor. De asemenea, sunt cunoscute si prin alte denumiri: hidrocarburi clorurate, organice clorurate, insecticide clorurate si sintetice clorurate. Organoclorurile sunt acum in primul rand de interes istoric, deoarece putini supravietuiesc in arsenalul de astazi.

Hexchlorociclohexan (HCH)

Cunoscuta si sub denumirea de benzenehexaclorura (BHC), proprietatile insecticide ale HCH au fost descoperite in 1940 de entomologi francezi si britanici. In gradul sau tehnic, exista cinci izomeri, alfa, beta, gamma, delta si epsilon. In mod surprinzator, numai izomerul gamma are proprietati insecticide. In consecinta, izomerul gamma a fost izolat in fabricatie si vandut ca lindan insecticid inodor . In schimb, HCH de calitate tehnica are un miros si aroma puternica, care pot fi distribuite culturilor si produselor animale tratate. Datorita costurilor sale foarte mici, HCH este inca utilizat in multe tari in curs de dezvoltare.

Ciclodiene

Ciclodienele au aparut dupa al doilea razboi mondial: clordane, 1945, aldrin si dieldrina, 1948; heptachlor, 1949; endrin, 1951; mirex, 1954; endosulfan, 1956; si clordecone (Kepone®), 1958. Au fost dezvoltate alte ciclodiene de importanta minora in SUA si Germania. Majoritatea ciclodienelor sunt insecticide persistente si sunt stabile in sol si relativ stabile fata de ultraviolete ale luminii solare. Drept urmare, au fost utilizate in cantitate mai mare ca insecticide de sol (in special clordan, heptachlor, aldrin si dieldrin) pentru controlul termitelor si insectelor purtate de sol ale caror etape larvare se hranesc cu radacinile plantelor.

Policloroterpene

Doar doua policloroterpene au fost dezvoltate – toxafena in 1947 si strobana in 1951. Toxafenul a avut de departe cea mai mare utilizare a oricarui singur insecticid in agricultura, in timp ce strobanul era relativ nesemnificativ. Toxafenul a fost folosit pe bumbac, mai intai in combinatie cu DDT, caci singur avea calitati insecticide minime. Apoi, in 1965, dupa ce mai multe insecte majore de bumbac au devenit rezistente la DDT, toxafenul a fost formulat cu parathion de metil, un insecticid organofosfat mentionat mai tarziu.

Toxafenul este un amestec de mai mult de 177 derivati policlorurati cu 10 carbon. Aceste materiale persista in sol, desi nu atat timp cat ciclodienele, si dispar de pe suprafetele plantelor in 3-4 saptamani. Aceasta disparitie este atribuita mai mult volatilitatii decat fotolizei sau metabolismului plantelor. Toxafenul este metabolizat destul de usor de mamifere si pasari si nu este depozitat in grasimea corporala aproape in limitele DDT, HCH si ciclodienelor. In ciuda toxicitatii sale scazute pentru insecte, mamifere si pasari, pestii sunt foarte susceptibili la intoxicatii cu toxafena, in acelasi ordin de marime ca si ciclodienele. Inregistrarile Toxaphene au fost anulate de EPA in 1983.

Acestea sunt asadar doar cateva categorii de insecticide, insa pe piata se pot gasi mult mai multe tipuri de insecticide, iar in functie de necesitati, fiecare isi poate alege insecticidele de la Farm Bee.